[Nettime-ro] MNAC in "22" again

[vladimir bulat <vbulat@k.ro>]

**********************************************************  

SURSA: http://www.revista22.ro/html/index.php?art=1648&nr=2005-04-15

***********************************************************
MNAC : un loc al memoriei frustrate


Abia inaugurat, MNAC risca deja desfiintarea.
Se varsa multa cerneala - si fiere - In ultima vreme pe seama Muzeului
National de Arta Contemporana (MNAC), deschis In incinta Casei Poporului In
perioada imediat premergatoare alegerilor din 2004, dupa doi ani de la
demararea proiectului de amenajare, la "initiativa Primului Ministru Adrian
Nastase" (cum se precizeaza In albumul de prezentare). Speculand criticile
vehemente din presa la adresa muzeului, provenite Indeosebi din cercurile
artistilor plastici, vicepresedintele PD Ioan Oltean si-a anuntat la
sfarsitul lunii februarie intentia de a Inainta In Camera Deputatilor o
propunere legislativa ce vizeaza transformarea controversatei institutii
Intr-un Muzeu al ororilor comunismului. Prin urmare, abia inaugurat, Muzeul
National de Arta Contemporana risca deja desfiintarea, desi cladirea care
Il gazduieste ar trebui sa reprezinte o garantie a statorniciei: doar a
cerut infinit mai multe jertfe la ridicarea ei (cartiere Intregi distruse,
monumente spulberate, familii dislocate etc.) decat spune balada ca ar fi
necesitat edificarea Manastirii de la Curtea de Arges.
Obsedati de efectele catastrofale, In plan urbanistic si uman, ale
construirii Casei Poporului, In vremea ceausismului, si Intaratati de
"politizarea" proiectului MNAC sub guvernarea Nastase, importanti
specialisti In domeniul artelor vizuale si plastice s-au grabit sa-l
condamne fara drept de apel.


Resentimente, patima, condescendenta
Mai toate acuzele formulate Impotriva MNAC au Insa ca punct de plecare
comun premisa, cred eu gresita, tradand un fond de resemnare si de
frustrare de mine greu de imaginat anterior, ca orice tentativa de
exorcizare a "demonilor" cuibariti In Casa Poporului prin arta este sortita
esecului, ba chiar condamnabila, pe motiv ca, indiferent de rezultat, ar
redestepta locul la o noua viata. (Mai bine sa o lasam moarta?! Dar ea -
Casa - e vie, de vreme ce ne scoate din sarite...) Daca resentimentele
legate de Casa Poporului, de numirile In functiile de raspundere de la
carma MNAC, de modul In care s-a facut selectia pentru prima expozitie -
temporara - gazduita aici, pot fi Intemeiate sau au vreun Inteles,
resemnarea nu are In acest caz, din punctul meu de vedere, nici o
justificare. Artistilor li s-a aruncat o provocare: sa-si asume, In numele
nostru, trecutul totalitar, solidificat parca In zidurile Casei Poporului,
si sa-l "mantuie", In felul lor aparte, prin problematizare, nuantare,
ambiguizare, ironie, parodie, de-constructie, re-constructie, printr-o
abordare ludica, grava, nostalgica, sentimentala, cruda, demistificatoare
s.a.m.d. Poate ca cei invitati dintai sa o faca nu au reusit sau au facut-o
Intr-o prea mica masura. De pe margine se vorbeste Insa despre "esecul"
Intregului demers, atacandu-se toate datele proiectului MNAC, cu o
antipatie vadita, care se extinde sau gliseaza, pana la urma indistinct,
dinspre Casa Poporului In sine Inspre MNAC, Inspre comanditarii amandurora,
dinspre pietre spre oameni si viceversa, toate considerate, cu semnul
egalitatii, drept apanaje ale Puterii trecute-prezente-si-viitoare. Or,
patima sau condescendenta cu care se discuta despre MNAC, pe langa faptul
ca Intretin, mai mult decat demasca, cum s-ar dori, cercul vicios al
politizarii excesive a subiectului, aduc atingere Insesi ideii de la baza
proiectului (vezi provocarea pomenita anterior), pe care eu as califica-o
drept excelenta. Si asta tocmai avand In minte propunerea vicepresedintelui
PD Ioan Oltean, dar si o mai veche dezbatere In jurul Memorialului
Opozitiei si Rezistentei Anticomuniste de la Sighet, la care am participat
candva si unde, printre altele, s-a subliniat rolul extrem de important pe
care arta Il are de jucat In locuri ale memoriei precum cel mentionat.
Decat sa fie mazilit din spatiul dialogului comunitatii cu propriul trecut
traumatic, discursul artistic contemporan ar trebui lasat, din contra,
sa-si integreze tema ororilor comunismului, caci o poate face mai bine ca
oricare altul. E si o obligatie a lui, caci contemporaneitatea noastra, din
pacate, nu se poate concepe In lipsa acestui sistem de referinta, ce se
cere mult mai imperios "resuscitat prin conversia la un alt tip de
realitate" (Pavel Susara) decat orice alt sit (aparent) neconotat
ideologic, avut In vedere. Numai sa i se dea - artei - o sansa. Si, la
nevoie, Inca una, si Inca una.
Altfel, Casa Poporului, ca Intruchipare a raului absolut, poate sa triumfe,
din nou, si cu complicitatea involuntara a celor care ar trebui sa fie cei
mai interesati In sustinerea, dezvoltarea si ameliorarea, oricand posibila,
a conceptului MNAC, a celor care pot deveni In timp principalii sai
beneficiari. Oamenii se perinda, conducerile, afiliate sau nu politic, sunt
si ele trecatoare, institutiile, In principiu, s-ar cuveni sa reziste mai
mult, iar pietrele, mai cu seama un "pietroi" asa de mare precum Casa
Poporului, raman, avand cele mai multe sanse sa ne supravietuiasca.
Important e sa nu o faca oricum. 


Un tur prin MNAC
Am fost si eu la MNAC. Sigur, nu e o Arcadie: pe viscol, drumul pana acolo
devine o corvoada, intrarea dinspre bulevardul 13 Septembrie e, pentru un
nebucurestean ca mine, greu de aflat, muzeul nu e semnalat cum se cuvine.
In fine, odata ajunsa Inauntru, am Inceput sa bajbai din cauza lipsei de
indicatoare. Etajele arondate muzeului pot fi vizitate In ordine aleatorie.
Liftul exterior care face translatia de la un nivel la altul Iti Ingaduie
sa contempli vastul orizont semi-desertificat ce se Intinde la poalele
Casei Poporului, marginit In zare de un fel de cladiri-clone ale acesteia,
de dimensiuni mai mici. Vedere cu Ceausescu-land, care vorbeste cu de la
sine putere despre ororile comunismului si avertizeaza ca dupa acestea, ca
si dupa Auschwitz, arta nu mai poate sa existe ca Inainte, facand
abstractie de experienta totalitarismului In acelasi timp, exponatele din
muzeu confirma mutatia de paradigma culturala, dinspre modernism spre
postmodernism, resimtita tardiv si la noi (acum, cand Occidentul
experimenteaza post-postmodernismul), mutatie ce implica inclusiv
modificarea orizontului de receptare a fenomenului totalitar. La MNAC,
artistii care expun prefera sa focalizeze nu atat pe tragedia umana, cat pe
"istoriile comune", pe realitatile-kitsch ale vietii cotidiene sub
comunism, privite cu un "amestec hibrid de uitare si revelatie", de ironie,
amuzament si "duiosie" (v. lucrarea Constructia, semnata de Marilena
Preda-Sanc). Nu lipsesc accentele apocaliptice, la Andrei Gorzo de pilda,
care deseneaza, cu mina de scolar poznas prins ca mazgaleste peretii In
vestiar, un fel de infernalia mioritica, eroto-comica, dominata de o Casa
Poporului In flacari.
Un singur instantaneu, fara titlu, surprins de Ion Grigorescu In timpul
construirii Casei Poporului, pe ruinele unei bune parti din Bucurestiul
vechi, spune drama locului fara mila si fara ocol. Restul lucrarilor
vorbesc (despre comunism si tarele sale ideologice In actualitate) oarecum
In raspar, de multe ori cu un acut simt al ironiei istoriei. Acest tip de
abordare a traumelor trecutului, care poate rani sensibilitatea celor care
le-au trait pe viu, nu constituie o exceptie In peisajul cultural
est-european si de aiurea, ci confirma, cum spuneam, o tendinta, pe care am
remarcat-o, de pilda, si In literatura mai noua, post-postdecembrista, ce
investigheaza lumea romaneasca dinainte de '89, sau In teatru (v.
spectacolul O zi din viata lui Nicolae Ceausescu, In regia lui Alexandru
Tocilescu). Patrunsa In limbajul artistic contemporan, ea traduce, cu
malitie relaxata, o criza a reprezentarii, avand ca derivat - se poate
admite, dar nu Intotdeauna - o anumita neputinta In raport cu Puterea, ce
depaseste Insa, cred, cu mult posibilitatile de "regie" ale directorilor
MNAC (Mihai Oroveanu si Ruxandra Balaci). A te razboi cu acestia si, mai
ales, a cere desfiintarea institutiei pe care o conduc, din cauza lipsei de
percutanta - reale sau presupuse - a unei anumite orientari specifice
discursului artistic postcomunist actual, mi se pare exagerat. Impresie
Intarita de nimeni altii decat vizitatorii MNAC, adica de cei cativa insi
care se perindau In aceleasi ore viscolite cu mine prin muzeu si care au
avut bunavointa sa-mi Impartaseasca observatiile lor, aflate In consens
doar In doua privinte: nevoia ca muzeul sa existe si sa functioneze In
continuare, In locatia sa actuala, si nevoia ca el sa fie mult mai bine
promovat mediatic. In rest, am Inregistrat reactii de toate genurile: MNAC
e mai interesant decat muzeele "traditionale" (economist); prea mult spatiu
ramas neexploatat; tendinta kitsch din arta contemporana e reprobabila; sa
folosesti Casa Poporului drept referent central al unor lucrari expuse
chiar In interiorul Casei tine de un reflex asimilabil cliseului (masterand
la Academia de Arte Plastice "Ion Andreescu" din Cluj); spatiul e foarte
bine organizat, aerisit, scenografia minimalista place (Liviu Ion,
arhitect, Raluca Velicu, medic stomatolog); cea mai reusita e sectiunea
dedicata lui Paul Neagu si Horia Bernea (profesoara de fizica); nu exista
Intotdeauna continuitate Intre exponate (elev la Liceul "N. Tonitza" din
Bucuresti). Tot atatea argumente ca MNAC, daca s-a dorit un instrument de
manipulare In mana Puterii, nu a reusit sa pacaleasca pe nimeni, In schimb,
el poate deveni prilej de dialog sau pune lumea pe ganduri.
Ceea ce nu cred ca e prea putin pentru un Inceput.


Anca HATIEGAN








 



---------------------------------
Cinefil?Castiga o excursie la Venetia
http://www.cineplus.ro/concurs




_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/