[Nettime-ro] Dublu portret robot

[vladimir bulat <vbulat@k.ro>]

SURSA: http://www.revista22.ro/  
ANUL XIV (787) (8aprilie -15 aprilie 2005)  
******************************************************

Dublu portret robot (ERWIN KESSLER) 


Matei Pe Matei Bejenaru il stiu de mult. La inceputul anilor '90, ieseanul
ambitios a vrut sa-si prezinte lucrarile in Bucuresti. Avea un top gros de
carti postale antedecembriste, portrete de actrite cumsecade, cu zambete de
carton si coafuri de Revelion. Matei scosese ochii femeilor. Decupase cu
lama fiecare carte postala. Artistul penetrase hartia, dar nu reusise sa
strapunga himenul fin al conceptului. Era doar naiv, comic si oarecum vid.
Nu-si explica cum de spunea atat de putin altora un lucru atat de violent.
Matei s-a vazut refuzat atunci. Nu de mine, ci de cel care, cu un concept
(banc?) mai tare, facuse vestitul Castel din Carpati, Casa Poporului din
pachete de Carpati fara filtru. Am surprins in Matei lupul tanar si
singuratic care, daca nu-i primit in haita, atunci isi cauta o stana. L-am
expus, in tara si in strainatate. Nu avea nici o problema arzatoare, dar
stia ca trebuie sa aiba si el conceptul lui, masinuta problemei personale
cu care sa intre in circuitul artei. Vroia sa fie un artist profesionist,
ca cei din reviste. S-a straduit mult; a facut Tata, un film video in
care-si dadea o sansa (iluzie) oedipiana. N-a mers, n-avea destule
frustrari sa-i umfle complexul cat un concept. Si-atunci Matei a abdicat de
la sinele care nu-l servea. A iesit in lume, caci celalalt e infernul,
desigur, dar este si singurul client. A facut Alexandru cel Bun: de-un
Craciun si-a injghebat o instalatie artizanala de afumat carnati si si-a
oferit serviciile - gratuit - locatarilor din blocurile cartierului iesean
Alexandru cel Bun. N-a prea avut succes cu concetatenii sai suspiciosi. Dar
documentatia video a actiunii a prins. Matei isi gasise calea. Ambitia sa
naiva si aproape onesta, sustinuta de un sine tenace, desi rarefiat,
dibuise nisa specifica: comunitatea. Din aceasta postura expune acum la
Bucuresti. Strawberry Fields Forever este, ca mai toate realizarile sale
(si ale multor artisti ca el), o actiune de portofoliu, de CV, care se
desfasoara in Spania, are ca subiect capsunaresele din Romania si este
exprimata in engleza. Matei a vizitat o ferma din Lleida, a primit capsuni
de la conationale, apoi a facut gem din ele in centrul Barcelonei si a
oferit borcanele (contra cost) publicului spaniol. Pe eticheta din spate a
pus salariul romancelor (2,9 euro/ora), iar pe cea din fata a scris
"Strawberry jam. limited edition by matei bejenaru", semnand si numerotand
seria de gem ca pe una de gravuri. Evident, este imoral ca sezonierele din
Romania sunt atat de prost platite. Dar e la fel de imoral sa nu recunosti
ca doar pentru ca sunt atat de prost platite se afla ele in Spania, unde
castiga oricum mai mult decat acasa. Sociologismul lacrimogen al artei
comunitare (subspecie a artei critice) se dovedeste si mai perfid atunci
cand te uiti pe eticheta si vezi, mare, numele artistului, pretentia sa la
opera, intarita in semnatura proeminenta si numerotarea filistina a
fiecarui borcan. Exploatator al capsunareselor este chiar si artistul ce-si
trage plus-profitul sau de prestigiu tot din munca amaratelor. Din
fericire, arta n-are nici un efect social, altfel campania de imagine a
ieseanului ar fi putut duce nu la marirea salariului romancelor, ci la
inlocuirea lor cu bieloruse sau kirghize. Naivitatea lui Matei (et ejusdem
farinae) atinge aici frontiera poltroneriei, caci legea bine stiuta a
capitalismului este profitul, nu echitatea. Exact acelasi parcurs urmeaza
si cealalta instalatie, Lohn enlargement, in care este denuntata productia
textila in lohn din Romania, care, se precizeaza, reprezinta 26% din
exporturile tarii, aducand in 2003, numai din UE, aproape 4 miliarde de
euro. Salariul mediu ni se spune ca este de 9 ori mai mic decat acela al
unui muncitor din UE. Pentru a atrage atentia asupra nedreptatii, Matei a
realizat 7 piese de imbracaminte supradimensionate, care au fost marite
potrivit unui algoritm: "Rata de extensie a tricotajelor este un calcul
simbolic al maririi lor daca am folosi un muncitor textil (sic!) din UE".
Pai tocmai asta este cheia celor 4 miliarde de euro, ca nu sunt obtinute de
"muncitorii textili" (poate textilisti) din UE, ci de exploatatii din
Romania, care altfel ar fi someri. 
Matei e un baiat bun. El este probabil singurul artist comunitar de la noi
sincer angajat, un expert al crizei sociale care crede in ceea ce face si
vrea, utopic, sa miste lumea cu arta. Matei este victima unui sistem ce
cultiva iluzia iesirii din sistem, critica datului, dar nu si pe aceea a
mijloacelor critice. Daca si-ar fi investigat propriile presupozitii tacite
(atat nevoia conservatoare de semnatura, cat si convingerile despre
dreptatea sociala, dar si gramatica laxa ori cadrajul strict comercial al
fotografiilor ce-i documenteaza actiunile), ar fi inteles mai multe despre
ceilalti pentru ca ar fi stiut mai multe despre sine. Dar sistemul in care
a intrat ii cere sa-si puna intre paranteze ultimul strop de sine. Ceea ce
ramane este un gol populat cu imagini, o masa de ping-pong la care nu joaca
nimeni (instalatia Mehr Chancen für unsere Jugend) sau un dejun la
restaurant cu doi invitati lejer crispati, care nu stiu mai nimic unul
despre altul si nici nu vor sa stie, pentru ca i-a adus laolalta doar jocul
unui proiect artistic efemer si factice (documentatia video Looking for
Caslav).

Bertalan

Pe Stefan Bertalan nu l-am intalnit niciodata. Fondator al grupului sigma
de la Timisoara, cel mai influent nucleu de experimentalism constructivist
din arta autohtona, Bertalan mi-a parut intotdeauna oarecum inactual,
intrat in canon si inchis acolo. Odata am avut de-a face cu proiectul sau
pentru o mare expozitie colectiva. Era un adevarat palimpsest, un amestec
de notatii tehnice, filozofice si lirice, de schite precise si divagatii
grafice care se anihilau unele pe altele. Era "efectul Hölderlin", teroarea
si innegurarea aduse de hiper-luciditate, implozia semnificatiei sub
apasarea nenumaratelor forme ale intelesului, intuite dar nu stapanite,
stranse laolalta pana alcatuiesc o masa critica neagra din care nu mai
razbate sensul. Nimic din ceea ce caracterizeaza constructivismul ortodox
nu se manifesta la Bertalan: plantele sale nu sunt reduse la structuri, iar
compozitiile tin de un cubism moale, topit in simbolism, ca al ultimului
Braque. A lua in considerare din perspectiva "realista" cercetarile sale
sociale, de urbanism si pedagogie, a readuce la sens, la conventie,
nenumaratele gesturi, notatii si forme ce nu reprezinta decat o
perseverenta spargere in farame a inteligibilului este doar o lasitate in
fata unui adevar aspru: irationalul a fost miezul operei sale, si nu locul
in care ea s-a infundat. Operele sale sunt insemnari nemediate despre sine,
cu caracter aproape clinic: un desen-jurnal datat 22 mai 1977 are sus
recomandarea (auto)terapeutica "in fiecare dimineata un desen". Neindoios,
Bertalan "se ocupa" si de tot felul de lucruri reale. Avea studenti, avea
colegi artisti cu care intreprindea diverse experimente comprehensibile.
Desenele-jurnal tin insa de o permanenta des-centrare a propriilor cautari,
care nu mai au nimic tehnic, ci par simple refugii interioare, demisii inca
vag active in fata unei lumi ce devine tot mai impenetrabila pe masura ce
este inteleasa. Un desen datat "Mai 1977", cu o notatie obscura, "La o
aniversare", contine atat o (falsa) pista tehnicista in formula relativ
confuza si pretioasa "extensia unor piramide succesive in progresie vitala"
(auto-protectoare, gratificatoare prin certitudinea si emfaza terminologica
ce sugereaza performanta intelectuala datatoare de stabilitate emotionala),
cat si o explicita izbucnire care incepe cu "niciodata acest popor nu a
fost mai dependent - decat in aceste ultime trei decenii - dependent de
uratul unor semeni" si se incheie cu notatii despre "sclavia spirituala".
Bertalan a fost (si inca este) un strigat, nu o constructie. El insusi se
caracterizeaza intr-un alt desen, un fel de ecografie simbolica a unui
copac, alaturi de care noteaza "dintr-un alt punct de vedere omul isi
gaseste in natura, in peisaj, in lumea vegetala, o activitate practica - un
aliment vizual pt. disparitiile sufletului". Aparitiile halucinante din
desenele sale nu sunt studii instrumentaliste ale structurilor lumii, ci
grafice de stare ale acestor "disparitii ale sufletului". Pare ciudat ca un
artist, si inca unul constructivist, care ar fi trebuit sa faca abstractie
de amanuntele lumii, sa le puna intre paranteze pentru a extrage esentele,
a putut sa fie atat de ravasit de fiecare adiere a vietii. Bertalan nu a
facut abstractie de nimic. Pentru el, asa cum scrie intr-un desen datat
"März 980", "orice intalnire irupe timid - si-ti cauti un punct de sprijin
pt. viata." Bertalan devine interpretul plantelor cu seve fatale si nume
incantatorii, al lui echinna vulgare, malva neglecta sau onobrychis
espersata (daca am descifrat corect scrisul artistului), aceste "organe
care traiesc dar nu vorbesc", cum le defineste intr-un desen din "8 Juni
984". El se opune contemporanilor sai, atat colegilor din sigma (caci
contrazice tacut formalismul triumfalist, sec si consecvent, al lui Roman
Cotosman, dar si calofilia meschin edulcorata a lui Flondor, atat de
potrivit esuat in neo-ortodoxismul grupului Prolog), cat si
experimentalismului "macho", eteroclit si zgomotos al lui Paul Neagu si
Horia Bernea. Chiar daca notatiile in latina, romana si germana sunt
frecvent ilizibile, iar cele in maghiara sunt (pentru mine) complet
ininteligibile, este putin probabil sa apara in opera scris-desenata a lui
Bertalan consideratii precum acelea ale lui Bernea, dintr-o pagina
reprodusa pe coperta celui mai important album al sau, editat de MNAR cu
ocazia ultimei retrospective, si in care artistul declara ca "Ma p… pe el
de ideal" (fara puncte de suspensie). E greu de spus daca Bertalan are un
ideal, dar, desi arta sa este la limita nebuniei, ea e de-o curatenie si
de-o responsabilitate ce inspira respect. Si asta nu doar atunci cand scrie
"Mama si fructul" pe un frumos desen cu forme gestante, ci si atunci cand
relateaza, eliptic si febril, intr-un alt desen, despre "copii - tineri de
scoala cu caietele cl. IX C, lasate locul cu studii de poesii si matematica
in caiete, au devastat ciresul - l-au facut una cu pamantul numai schelet.
ci i-am prins si am omorat trei dintre ei". Desigur, artistul nu e un
asasin, ci un hipersensibil auto-reprimat, care sufera pentru intreg
universul, ale carui legi crude le accepta, caci, noteaza el in josul
aceleiasi pagini, "atat de multa ploaie seaca - searbada incat oamenii se
tampesc din generatie in generatie - iar buruiana sporeste din ce in ce".
Apasatoare, echilibristica sa pe marginea prapastiei ramane exemplara: un
monument al integritatii morale obtinute cu pretul integritatii mintale. 

P.S. 

Matei si Bertalan intruchipeaza doua modele concurente pe scena artei
actuale. Matei nu e cel mai rau dintre cei rai, iar Bertalan nu e cel mai
bun dintre cei buni. Matei este artistul alternativ de treaba care vrea "sa
ne faca interesul": stie cum stau lucrurile lumii si ne face un bine
aratandu-ne si noua. Dar cum arata el nu prea stim: se pune intre
paranteze. Militantismul sau este inofensiv, iar dreptatea la care ne face
partasi este inca unul din pliurile in care ne invaluie iluzia. Bertalan
este artistul clasic-modernist care iese din paranteze, se izbeste de lume,
o vede ca pe un miracol, dar nu ne poate arata decat urmele unei
perplexitati nesfarsite. Unde este adevarata alienare, la Bertalan sau la
Matei?! 



o Matei Bejenaru, Strawberry Fields Forever, Galeria Noua, str. Academiei
15, februarie-martie 2005

o Stefan Bertalan, Drumuri la rascruce, Galeria ArTei, Hanul cu Tei,
februarie-aprilie 2005. 



 



---------------------------------
Castiga peste 1000 de premii cu Wella Design!
http://wella.boom.ro




_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/